Dan Petrescu a fost contactat de FRF pentru a prelua naționala României: „Sunt interesat”. Singura condiție ca mutarea să se realizeze

Dan Petrescu a fost contactat de FRF pentru a prelua naționala României:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Dan Petrescu își încheie contractul cu Al Nasr la finalul sezonului și spune că a fost contactat de Federația Română de Fotbal pentru a prelua echipa națională, care ocupă în prezent locul al patrulea în grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2018, informează Gulf News. 

„Toată lumea știe că mai am contract până în iunie. Am fost întrebat dacă vreau să merg să antrenez echipa României, pentru că rezultatele din ultima vreme nu au fost prea bune, dar le-am spus că, pentru moment, prioritatea mea este Al Nasr”, a declarat Dan Petrescu.

Petrescu, în vârstă de 49 de ani, recunoaște, însă, că nu ar refuza naționala, în cazul în care nu își va prelungi contractul cu formația din Emiratele Arabe Unite: „Dacă Al Nasr mă vrea, rămân. Dacă nu, normal că voi fi interesat, pentru că sunt antrenor și vreau să îmi fac meseria. Nu vreau să stau acasă”, a adăugat Petrescu.

România a acumulat șase puncte în cele cinci meciuri disputate în preliminariile Campionatului Mondial din 2018 și ocupă locul al patrulea în grupa E, la șapte puncte de liderul Polonia.

Preluată de tehnicianul român în octombrie 2016, Al Nasr ocupă locul al șaselea în campionatul Emiratelor Arabe Unite, cu 32 de puncte.

Dan Petrescu le-a mai pregătit de-a lungul carierei pe Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș și Jiangsu Suning.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×